Când va începe alimentarea cardurilor sociale pentru alimente. Beneficiarii vor primi două tranşe, adică 500 de lei

Când va începe alimentarea cardurilor sociale pentru alimente. Beneficiarii vor primi două tranşe, adică 500 de lei

Începând de luni, 20 februarie, va începe alimentarea cardurilor sociale pentru alimente. Astfel, milioane de români ar urma să primească banii pe card în două tranşe, adică 500 de lei.

Reporterii România TV au stat de vorbă cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, care a dat asigurări că în perioada 20-26 februarie, beneficiarii voucherelor sociale pentru alimente vor primi banii pe card.

În acest interval vor fi încărcate două tranşe, iar oamenii ar urma să primească în total 500 de lei pentru a-şi cumpăra alimente.

Cardurile sociale pentru alimente vor fi alimentate chiar de luni, 20 februarie

Marcel Boloş a precizat că prima tranşă era restantă din programul Sprijin pentru România care s-a încheiat la finalul anului trecut, iar cea de-a doua tranşă este cea la zi, aferentă începutului anului 2023

Tichetele sociale pentru produse alimentare și mese calde, oferite pe suport electronic prin programul “Sprijin pentru Romania”, sunt destinate categoriilor sociale vulnerabile.

Aproximativ 2,4 milioane de români vor primi șase noi tranșe de 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde.

Suma de 250 de lei se va acorda o dată la două luni, până la finalul anului 2023. Cardul poate fi utilizat doar pentru achiziționarea de produse alimentare/mese calde de la comercianții parteneri Up Remania.

Lista partenerilor afiliați Program „Sprijin pentru Romania” poate fi văzută AICI.

Beneficiarii tichetelor sociale pe suport electronic pentru alimente și mese calde

*pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate in baza legilor
*cu caracter special, platite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale caror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei;
*persoanele – copii si adulti – cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu ale caror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei;
* familiile cu cel putin 2 copii în întreținere ale caror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
* familiile monoparentale ale caror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
* familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social in conditiile Legii nr. 416/2001, cu modificarile si completarile ulterioare;
* persoanele fara adapost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Guvernul României, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, continuă și în 2023 să implementeze măsuri pentru sprijinirea persoanelor din categoriile vulnerabile, pentru care bugetul total alocat va atinge pragul de 1,8 miliarde de euro.

Pentru consolidarea coeziunii sociale și reducerea sărăciei extreme, continuăm și în 2023 să acordăm diverse forme de ajutor din fonduri europene, cum sunt distribuirea de alimente de bază și vouchere pentru mese calde, vouchere pentru materiale școlare pentru copii, trusouri pentru nou-născuți și sprijin pentru compensarea facturilor la utilități. Bugetul total pentru acest pachet de măsuri se ridică la aproximativ 1,8 miliarde de euro, iar vestea bună este că nu avem de gând să ne oprim aici. În această perioadă lucrăm la mecanismele pentru noi soluții pentru categoriile vulnerabile, pentru a ne asigura că fiecare român, indiferent de situația cu care se confruntă, beneficiază de ajutor pentru toate nevoile imediate pe care le are. În funcție de îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, vor fi gospodării care vor primi 1.400 de lei pentru utilități, pachetul cu produse alimentare și cele șase tranșe de 250 de lei pentru mese calde, dar și 500 de lei pentru haine și rechizitele celor mici”, a transmis ministrul Marcel Boloș printr-un comunicat de presă.

Comentarii