Alexandru, un român de doar 22 de ani, a murit pe șantierul din Belgia. Tânărul se logodise recent: „Vei fi în sufletele noastre pentru totdeauna”

Alexandru, un român de doar 22 de ani, a murit pe șantierul din Belgia. Tânărul se logodise recent: „Vei fi în sufletele noastre pentru totdeauna”

Un român de doar 22 de ani, plecat la muncă în Belgia, a murit într-un accident de muncă, pe șantier.

Tragedie pentru o familie din Botoșani. Un tânăr de doar 22 de ani a plecat la muncă în Belgia, însă și-a găsit sfârșitul într-un accident pe șantier.

Tânărul a căzut de pe schelă, vineri, 2 Decembrie, de la o înălțime de aproximativ 15 metri.

Medicii au încercat să îi salveze viața lui Alexandru, însă totul a fost în zadar. În loc de un Crăciun fericit și liniștit, familia tânărului se pregătește acum de înmormântare.

Vestea tragică a morții i-a îndurerat pe toți apropiații tânărului. Aceștia aveau doar cuvinte de laudă la adresa lui Alexandru, care își planificase deja viața.

Apropiații au spus că băiatul se logodise recent și avea planuri mari de viitor.
Mesajele de condoleanțe au fost nelipsite, iar apropiații și-au transmis sentimentele de tristețe și recunoștință față de Alexandru, pe rețelele de socializare.

“ Ne este greu să găsim cuvintele potrivite acum când am aflat că fiinţa atât de dragă a plecat pentru totdeauna. O lumânare aprinsă şi gândurile noastre sunt alături de voi. Vei fi în sufletele noastre pentru totdeauna văru meu Alexandru! Dumnezeu să-l odihnească în pace

Rugăciunile și amintirile plăcute sunt ceea ce avem pentru a comemora viața celui care a plecat dintre noi. Fie că dragostea familiei și a prietenilor să reprezintă sprijinul de care aveți nevoie în aceste zile de mare durere sufletească. Cele mai sincere condoleanțe!”

„ Dumnezeu sa-L ierte! Vouă, familiei, sa va dea bunul Dumnezeu putere sa treceți cu bine peste aceasta grea încercare!!”, “Condoleanțe! Dumnezeu să-l aibă în pază, a plecat prea repede dintre noi”, “Dumnezeu să-l așeze între îngeri ca este un înger și multa putere familiei sa poată să meargă mai departe”, “Condoleanțe familiei și viitoare lui Logodnică care urma să meargă împreună spre un viitor bun”, au fost doar câteva dintre mesajele transmise în amintirea lui Alexandru.


Comentarii