Calendar ortodox 30 septembrie 2022. Sfântul Grigorie Luminătorul, făcător de minuni. Rugăciunea care trebuie rostită în momente de cumpănă
Calendar ortodox 30 septembrie 2022. Sfântul Grigorie Luminătorul, făcător de minuni. Rugăciunea care trebuie rostită în momente de cumpănă
Calendar ortodox 30 septembrie 2022. Cine a fost Sfântul Grigorie Luminătorul
Sfântul Grigorie Luminătorul (240-332), Apostolul Armeniei, s-a născut la Valarshapat, capitala provinciei Ararat în Armenia, scrie crestinortodox.ro. A fost descendent al unei familii nobile. Încă de mic copil, a fost trimis în Cezareea Capadociei, unde a fost crescut în credința creștină și botezat. Tot aici se căsătorește și are doi fii.
Revine în Armenia pentru a-și încreştina conaționalii, dar mai întâi distruge templul și altarul zeilor păgâni locali din Ashtishat, atrăgându-și mânia lui Tiridat, care îl supune torturilor. În cele din urmă, Grigorie izbutește să-l convertească și pe rege, împreună cu familia sa și întreg poporul. Ulterior, devine episcop al Armeniei.
Sfântul Grigorie Luminătorul i-a hirotonit episcopi pe cei doi fii ai săi. Unul dintre ei îi urmează tatălui său la tronul patriarhal al Armeniei. Acesta a participat și la sinodul I ecumenic de la Niceea (325).
Spre sfârșitul vieții, Sfântul Grigorie Luminătorul se retrage pentru a duce o viață solitară într-o peșteră din Manyea. Moare în sălbăticie. O părticică din moaștele sale se află la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Vechi din București
Calendar ortodox 30 septembrie 2022. Rugăciunea către Sfântul Grigorie Luminătorul pentru liniştea sufletească
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Pe voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară întru adâncul nepătimirii, Te rog, îneacă-i. Pentru ca Ţie, ca într-o alăută în omorârea trupului, să-Ţi cânt cântare de biruinţă.
Ca un păstor priveghetor, ca un mucenic sfinţit, stând înaintea Preacinstitei Treimi purtător de cunună, prin sfinţitele tale rugăciuni, adormi chipurile cele întunecoase ale patimilor mele, cel ce te laud pe tine, Fericite Grigorie. Luminătorul cel neapus, ierarhul cel mare, păstorul cel mult chinuit, care a petrecut întru nevoinţe, lauda Armeniei, astăzi la ospăţ ne-a chemat pe noi credincioşii, adunându-ne să-l fericim pe dânsul.
Umplându-te de apele cele vii ale Duhului, ai ieşit ca un râu din Edenul cel înţelegător, adăpând faţa Bisericii şi uscând noianul nebuniei idolilor, Fericite Grigorie. Prin Crucea Celui Ce S-a Întrupat din tine, Preacurată, întărindu-se femeile, tare s-au luptat şi s-au adus Lui după tine, Fecioară, strălucind cu strălucirile Fecioriei şi cu sângele muceniciei. Amin!
Comentarii
Trimiteți un comentariu