Bani direct de la stat! Doar acești pensionari îi primesc.

Bani direct de la stat! Doar acești pensionari îi primesc.

În ultima perioadă am fost martorii unor scumpiri radicale pe toate planurile. Cheltuielile românilor s-au mărit considerabil în ultima perioadă, dar statul le-a sărit în ajutor cu o modalitate de a mai acoperi din costuri. Astfel, pensionarii primesc în luna iulie, pe lângă pensie, o sumă frumoasă.

Bani de la stat pentru pensionari

În ultima vreme au avut loc scumpiri majore la noi în țară, cărora românii le fac cu greu față. În acest context, Guvernul României a luat câteva măsuri sociale pentru a-i ajuta pe cei care nu mai fac deloc față cu banii, mai ales pensionarii care au venituri lunare mici.

Astfel, cei cu pensii mai mici de 2000 de lei vor primi de la stat suma de 700 de lei. Sunt mulți oameni care au venituri așa de mici, iar statul a decis să găsească o soluție pentru a le ușura acestora eforturile.

Când ajunge ajutorul la pensionari

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că în ziua în care pensionarul român își va primi pensia, tot atunci va primi și acest ajutor de la stat. Oficialul spune că aceste sume ar fi fost de și mai mare ajutor dacă erau mai mari, dar a trebuit să fie aleasă o sumă pe care bugetul statului să o poată suporta.

Astfel, tot procesul va fi gata la data de 1 iulie. Când pensionarii vor primi cuponul de pensie, tot atunci le va fi înmânată și suma de 700 de lei. Dacă primești pensia la 4 iulie, tot atunci îți va fi dată și suma respectivă, pe care o poți folosi în ce fel vrei.

Comentarii