Noua Spaimă A Turiștilor Care Merg Pe Litoral. Care Este Pericolul

Noua Spaimă A Turiștilor Care Merg Pe Litoral. Care Este Pericolul

Turiștii care merg în vacanță la mare au acum o nouă spaimă. După rechinul de mare, care a făcut victime, oamenii se tem acum de ariciul de mare.

Ariciul de mare este o specie care trăieşte pe fundul mărilor şi oceanelor, inclusiv în Marea Neagră, iar oamenii trebuie să știe că spinii care s-au înfipt în piele nu trebuie niciodată înlăturaţi pe cont propriu, ci la spital, de un medic.

Românii au acum un nou motiv de îngrijorare, fie că se află pe litorul românesc sau în Grecia, acolo unde mulți aleg să meargă.

Sunt aproape 1.000 de specii de arici de mare în lume, iar ei se găsesc pe fundul mărilor și oceanelor, potrivit wikipedia.org.

Aricii de mare au acei spini cu care se protejează împotriva prădătorilor, provocând leziuni ale tegumentelor sau ale țesuturilor mai profunde sau chiar ale oaselor.

Aricii de mare se caracterizeaza prin carapacea lor – scheletul sferic – alcătuit din plăci cu structură calcaroasă ce sunt acoperite cu numeroși țepi mobili.

Au cinci rânduri de picioare tubulare care uneori nu se văd, deoarece sunt ascunse printre țepi. Cu ajutorul lor, aricii de mare se deplasează lent printre pietrele de pe fundul mării, pentru a-și căuta hrana formată din mici organisme, stele de mare, scoici și alge.

Pe partea inferioară, chiar în centru, se observă gura ariciului de mare, care are un set de cinci plăci mari calcaroase cu rol de fălci și câte un dinte ascuțit și care poartă numele de ”lanterna lui Aristotel”.

Simptomele unei înțepături de arici de mare
Spinii aricilor de mare sunt foarte duri, motiv pentru care sunt și dificili de îndepărtat, dacă intră în piele.

Cu toate acestea, extracția promptă poate ajuta la prevenirea altor vătămări, iar leziunea produsă trebuie evaluată rapid, pentru că există riscul de a se poate suprainfecta.

Iată care sunt semnele în cazul unei înțepături de arici de mare: zona de perforare a pielii, cu forma rotundă, spini la nivelul pielii, durere intensă.

Reacțiile alergice la înțepătura de arici de mare sunt cele care pot pune viața în pericol, motiv pentru care este obligatorie vizita la medic.

Primul ajutor în cazul înțepăturilor de arici de mare constă în îndepărtarea promptă a spinilor lor, potrivit sfatulmedicului.ro.

Această operațiune nu se face cu penseta, deoarece spinii se pot rupe și pot migra în mai multe zone ale pielii, provocând efecte secundare neplăcute.

Dacă vârful a rămas blocat în straturile mai profunde ale pielii, se recomandă înmuierea zonei afectate în oțet, întrucât acesta poate ajuta la dizolvarea spinului.

Spinul este complet eliminat când nu se mai observă puncte negre sau gri la suprafața pielii. Dacă prima înmuiere în oțet nu este eficientă, se continuă aplicarea unor comprese cu oțet timp de mai multe ore pe zi, până ce spinii dispar complet.

Românii care pleacă în concediu în această perioadă trebuie să știe că în Grecia este un val de caniculă și există riscul de incendii, informează, sâmbătă, Ministerul de Externe.

Informarea este valabilă începând de sâmbătă, 23 iulie, iar de caniculă ar putea fi prelungit până la sfârșitul lunii, perioadă în care sunt prognozate temperaturi de 42 de grade Celsius.

”Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau care intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul local de Meteorologie a emis o prognoză de caniculă (temperaturi de până la 40- 42 grade Celsius) pentru întreg teritoriul elen, începând de sâmbătă, 23 iulie 2022”, se arată în informarea MAE.

Comentarii